Zilele acestea un şir lung de ştiri m-a făcut să mă revolt în sinea mea de contribuabil disciplinat: am văzut pe rând cum contribuţiile la sănătate au fost deturnate din interiorul sistemului medical, am văzut cum din închisorile „bine păzite” ale patriei români muncitori au fost buzunăriţi de pârnăiaşii iscusiţi …
Citeste mai multPolitică
“Cine Votează?” – se întreabă elevii și acum caută răspunsul la Herculane
A doua etapă a proiectului “CiNE Votează?” este găzduită de Hotel Ferdinant din Băile Herculane, în perioada 28 – 31 martie 2013 . Aceasta este o întrunire a secretarilor Consiliilor Judeţene ale Elevilor şi a noilor membri ai Biroului de Presă al Consiliului Naţional al Elevilor, urmând ca în luna …
Citeste mai multFii observator! Victor Nafiru dixit: ,,L-au votat, iar lui nici nu-i pasă că ei sunt trimişi în şomaj!”
Dacă în toamnă era fericit că locuitorii din Oţelu Roşu şi de pe Valea Bistrei i-au dat votul pentru Camera Deputaţilor, iată că acum pe Ion Mocioalcă îl interesează prea puţin soarta angajaţilor combinatului din localitate. Lucru dovedit nu doar de faptul că nu a fost prezent la protestele muncitorilor, …
Citeste mai multVIDEO Lobby pentru regionalizare la CJ Caraș Severin
„Premise şi oportunităţi în contextul procesului de regionalizare”, a fost titlul unei conferinţe care s-a desfăşurat, astăzi, la Reşiţa, din iniţiatica Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi a Confederaţiei Sindicale Naţională Meridian. Obiectivul conferinţei a fost acela de a asigura un cadru de dezbatere şi dialog social, pe tema regionalizării, din perspectiva …
Citeste mai multVIDEO A treia zi de proteste la Otelu Roşu – 300 de oameni în stradă
Angajaţii de la Ductil Still Oţelu Roşu au protestat şi astăzi împotriva deciziei de închidere a combinatului. Angajaţii au cerut prezenţa autorităţilor la Oţelu Roşu, iar astăzi s-a deplasat la faţa locului Silviu Hurduzeu, prefectul de Caraş-Severin. Prefectul judeţului Caraş-Severin, Silviu Hurduzeu s-a întâlnit astăzi, cu liderii de sindicat şi …
Citeste mai multPDL Mehedinti cu efectivele înjumătățite si transfugi in PNL
PDL Mehedinti cu efectivele înjumătățite Organizația Mehedinți a Partidului Național Liberal – formațiune politică ce este condusă de caransebeșanul lider al PNL Caraș Severin, Marcel Vela, anunță înscrierea în rândurile sale a unui număr de 11 primari din cei 19 aleși în județ din partea PDL la alegerile locale de …
Citeste mai multAlegeri cu scandal în PDL – Drept la replică Aurel Miclea
Buna ziua, Ca urmare a articolului „Preşedintele PDL-CS, Nicuşor Vasilescu: Aurel Miclea a ac’ionat ca un laş şi a jucat la două capete”, vă rog să îmi acordaţi dreptul de a mă apăra, întrucât jignirile şi acuzele făcute la adresa mea sunt nefondate. În acest sens, vă rog să publicaţi …
Citeste mai multScandalul continuă! Covaci: «Foştii membri Phoenix mint! Au primit toţi banii!»
Componenţii trupei Phoenix se afla în mijlocul unui scandal imens şi îşi aruncă acuze greu de imaginat unul celuilalt. Săptămâna trecută au fost dezvăluite faptele unui conflict foarte puternic între Nicu Covaci, Mircea Baniciu şi Ovidiu Lipan Ţăndărică, după ce Nicu Covaci a declarat că noua lui carte despre Phoenix, …
Citeste mai multPreședintele PDL-CS, Nicușor Vasilescu: ,,Aurel Miclea a acționat ca un laș și a jucat la două capete”
Într-un comunicat de presă remis redacției de către președintele PDL Caraș Severin, Nicușor Vasilescu, sunt făcute publice unele aspecte privind moedul în care s/au desfășurat alegerile la nivel național în PDL. Vasilescu spue: ,,Ca președinte al filialei județene am datoria de a lua poziție față de cele ce se întâmplă …
Citeste mai multExclusiv video 450 de şomeri la Oţelu Roşu, proteste de stradă în faţa conducerii administrative a combinatului
DE azi, la Oțelu Roșu, siderurgiștii vor ieși în stradă în fiecare zi. Motivul? Combinatul va fi închis şi 430 de oameni vor rămâne fără un loc de muncă. Mai grav este faptul că la Oţelu Roşu sunt unele interese economice de tip corporatist fiindcă este clar că Oţelu Roşu …
Citeste mai mult
Info CS