Municipiul Reşiţa, în parteneriat cu Oraşul Kikinda (Republica Serbia), implementează proiectul „Common actions, common values – Resita and Kikinda together for the future”, MIS ETC Code 1268 (Acţiuni comune, valori comune – Reşiţa şi Kikinda împreună pentru viitor), în valoare totală de 425.911,00 Euro, derulat în cadrul Programului IPA de …
Citeste mai multTag Archives: primar
Primarul de la Prigor, prins cu șpagă de 2000 de euro, rămâne mai departe în pușcărie
Cum se scuză un primar prins în flagrant pentru banii pe care i-a luat de la un investigator DGA. Ce le transmite adversarilor săi politici UPDATE Decizia CAT . Numai minciuni şi provocări din partea investigatorului sub acoperire al DGA – acestea au fost argumentele pe care şi-a construit apărarea primarulu …
Citeste mai multAdministrația orăvițeană a finalizat harta turistică din zona Oraviței
Primăria Oravița a finalizat hartă turistică în care sunt incluse obiectivele turistice din zona Oraviței. Deși harta a fost finalizată la data de 26 octombrie 2013, când Oravița a fost gazda „Zilelor Austriei și Cehiei”, printre invitații de onoare numărându-se și Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri …
Citeste mai multBREAKING NEWS Primarul din Prigor arestat de DGA, a fost prins în flagrant luând şpagă pentru o concesiune
Un primar a fost prins, astăzi, în urmă cu puţin timp, în flagrant luând mită în urma unei operaţiuni a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş Severin şi a serviciului judeţean al DGA. Anchetatorii l-au monitorizat pe primarul din comuna cărăşeană Prigor după ce au aflat că edilul a cerut …
Citeste mai multDacă nu merge edilul la facultate, atunci vin studenţii la Primărie, primarul Stepanescu cochetează cu Studenţiada
Primarul Municipiului Reşiţa, Mihai Stepanescu, s-a întâlnit cu un grup de studenţi din cadrul Ligii Studenţilor a Universităţii Eftimie Murgu din Reşiţa. La întâlnire au participat directori şi şefi de servicii din cadrul administraţiei publice locale. Prezenţa tinerilor la sediul primăriei a fost prilejuită de evenimentul „Studenţiada” organizat la nivel …
Citeste mai multSâmbătă, piaţă volantă la Muncitoresc în Reşiţa
O platformă de ciment inestetică, fără nici o utilitate, a ajuns peste noapte un loc vizitat şi plin de viaţă. Vorbim aici despre fostă grădină de vară a restaurantului Mureşul- o terasa de referinţă pentru vremurile de până în 1989, degradată şi distrusă de aşa zişii intreprinzători particulari, a devenit …
Citeste mai multVIDEO Ca la 18 ani- tinerii majori ai Reșiței au primit diplome
Peste 150 de elevi din liceele reșițene și care au împlinit în ultimele luni vârsta de 18 ani, au fost invitați în sala de festivități a Primărie REșița. gazdă lea fost edilul orașului, Mihai Stepanescu, iar într-n cadru festiv, tinerii au primit o diplomă de cetăţean major şi au avut …
Citeste mai multFestivalul Răchiei din Banat reînvie în locul în care s-a născut-Băile Herculane
După o întrerupere de câțiva ani și încercări nereușite de-ai muta locația prin alte părți din Banatul Montan – timp în care i-a scăzut prestigiul și renumele, Festivalul Răchiei din Banat, va fi reluat exact acolo unde s-a născut şi de unde i-a plecat numele şi renumele: în staţiunea legendarului …
Citeste mai multVIDEO Consilierii locali au adus în discuție problema sinistraților de pe Vlădeasa
Ședința extraordinară a consiliului local Reșița a dus în dezbatere situația locatarilor blocului de pe aleea Vlădeasa. Ședința extraordinară a Consiliului Local Reșița a dus în dezbatere situația locatarilor blocului de pe aleea Vlădeasa, imobil care a fost distrus în urma deflagrației de pe 1 octombrie. În urma analizei s-a …
Citeste mai multVIDEO Ziua lor nu a trecut nemarcată-pensionarii sărbătoriți la Oravița
Chiar dacă Ziua pensionarilor a fost sărbătorită oficial la 1 octombrie 2013, dată la care pensionarii din toată lumea au sărbătorit Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, la Oravița, sărbătoarea a fost marcată cu câteva zile întârziere pentru a nu se suprapune cu Târgul de Toamnă ce avea loc la acea …
Citeste mai mult
Info CS