Peste 2500 de etnici sârbi din tot sudul Banatului Montan și-au dat întâlnire pentru petrecere și joc în satul Lescovița din Caraș SEverin. Manifestarea a devenit deja una tradițională și este prilejuită de sărbătoarea Sfântului Ilie după clendarul Bisericii Sârbe. Cu acest prilej, sârbii din tot Banatul Montan precum și …
Citeste mai multTag Archives: sarbi
Zilele Reşiţei la final cu peste 50.000 de spectatori și participanți EXCLUSIV VIDEO
După trei zile de sărbătoare tradiţională cu tot tacâmul, adică de la spectacole și muzică și până la tradiționalele grătare cu mititei și pulpe la care se adaugă, călușeii, baloane, ciocane, tobogane, din nou călușei și altele, în municipiul de pe Bârzava s-a făcut liniște. Cele trei zile de petrecere …
Citeste mai multVIDEO Oraşul Bocşa s-a înfrăţit cu localitatea Petrovac na Mlavi din Serbia
Într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Bocşa s-a aprobat în unanimitate această înfrăţire, care îşi propune o colaborare culturală, economică şi sportivă pe de o parte, dar în acelaşi timp găsirea de proiecte comune cu finanţare europeană, benefice celor două localităţi. La ceremonia oficială au participat reprezentanţi ai Prefecturii Caraş-Severin …
Citeste mai multA vrut să-i păcălească pe sârbi cu valută ,neagra” la Biserica Albă, dar nu i-a mers
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăş au depistat o persoană de sex masculin, cetatean roman care a încercat să achite cumpăraturile la un magazin din Republica Serbia, folosind două bancnote de 100 de euro false. În data de 14.05.2013, orele 22.30, o persoană de sex feminin …
Citeste mai multVIDEO Din Duminica Tomii, etnicii sârbi din Reșița au un Centru Cultural propriu
Comunitatea sârbă din Reșița a fost ieri în mare sărbătoare. Lăsând la o parte ceremonialul religios care a strâns câteva sute de persoane în jurul altarului și al preoților, sârbii din Reșița și nu numai, au ținut să participe personal la inaugurarea Centrului Cultural Sârb. Construcția edificiului a început în …
Citeste mai multVIDEO Imagini de la ,,Ruga de la Caransebeș”- a doua zi de folclor
Programul a avut loc pe scena din Parcul Teiuş și a cuprins următoarele momente artistice: Ora, 18.00 Ansamblul folcloric de tineri din Seceani, Republica SERBIA 19.30 Ansamblul de dansuri „Cununiţa” şi fanfara din Bănia Ora, 20.30 Spectacol folcloric extraordinar cu Ansamblul „Vlastimir Pavlovic Carevac” din Veliko Gradişte, Republica SERBIA
Citeste mai multFOTO Alcool confiscat cât să umpli o cadă de baie
Pe DN 6, în afara localităţii Cornea, poliţiştii au oprit pentru un control de tutină o autoutilitară. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul era condus de către N.CRISTIAN, în vârstă de 29 ani însoţit de S.LUCIAN, în vârstă de 23 ani, ambii din Drobeta-Turnu-Severin. În urma controlului efectuat, …
Citeste mai multPetrecere la cote înalte de Sfântul Sava la sârbii din Divici din Clisura Dunării
Etnicii sârbi din Caraș SEverin, și nu numai, l-au sărbătorit aseară pe Sfântul Sava. Pe lângă însemnătatea religioasă a manifestării, aceasta este și sărbătoarea care încheie de fapt șirul sărbătorilor de iarnă începute de Sfântul Nicolae. În fapt, după Paști și Crăciun, ziua Sfântului Sava, este considerată cea de a …
Citeste mai multSfântul Sava- sărbătorit la Reșița – film tematic si spectacol folcloric pentru reșițeni
Uniunea Sârbilor din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Reşiţa, organizează „Sărbătoarea Sfântului Sava”, vineri, 25.01.2013, de la ora 17.00, la Cinematograful „Dacia”. Programul cultural-artistic va cuprinde proiecţia filmului „Montevideo, Bog te vidio”, subtitrat în limba română, şi un moment muzical susţinut de formaţia Fraţii Miloş. Intrarea publicului este liberă.
Citeste mai multVIDEO Slujba arhierească de Bobotează pe stil vechi, filmată de pe malul sârbesc al Nerei
Sâmbătă, creştinii ortodocşi de stil vechi, au prăznuit Boboteaza. Un ceremonial deosebit a avut loc în Caraş Severin, la Socol, pe malul Râului Nera. Într-un alt material, InfoCs vă prezenta ceremoniei sfinţirii apelor de Bobotează în satul Socol de pe malul Nerei. De o parte, locuitorii români de etnie sârbă …
Citeste mai mult
Info CS