Tag Archives: toamna

Chiar daca acum este frig – Vom avea vreme de vară în plină toamnă!

În septembrie, temperatura medie lunară a aerului va avea valori mai ridicate decât media multianuală îndeosebi în sud-estul, sudul și vestul țării. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru septembrie este de 14,8 grade Celsius, fiind luați în calcul parametrii monitorizați în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce …

Citeste mai mult

VIDEO Mintea românului cea de pe urma – Din toamnă Reșița va avea (din nou) învățământ profesional

Administrația locală, școlile tehnologice din Reșița și agenții economici și-au dat mâna pentru a readuce învățământul profesional acolo unde a fost altă dată. În sala de ședințe a Primăriei Reșița cele trei școli în care există învățământ profesional, firme din Reșița, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și Primăria Reșița au semnat …

Citeste mai mult

Vom avea sau nu din toamnă învățământ dual la Reșița și în Caraș-Severin?

Învățământul profesional dual își arată timid primele semne de conturare în Caraș-Severin. În acest sens, la Inspectoratul Școlar Județean a avut loc prima întâlnire între directorii școlilor tehnice și profesionale cu agenții economici din județ, după apariția metodologiei de organizare și funcționare a învățământului profesional în sistem dual. Întâlnirea a …

Citeste mai mult

VIDEO Targul de toamna de la Oravita, o reusita – mai ales pentru cei mici

Primăria oraşului Oraviţa, Casa de Cultura „Mihai Eminescu” Oravita, în parteneriat cu Camera Agricolă a judeţului Caraş Severin, au organizat cea de-a cincia ediţie a Târgului de toamnă de la Oraviţa. Manifestarea a început cu prezentarea unui târg de mâncăruri și preparate tradiționle bănățenești. Aceasta a fost o expoziție culinară …

Citeste mai mult

Lucrari de toamna- Lucrari edilitare in Resita

În ultima perioadă, Direcția de Întreținere și Reparare a Patrimoniului Consiliului Local a efectuat o serie de lucrări edilitare pe raza municipiului. Dintre acestea amintim următoarele: – Asfaltare carosabil, montare pavaj trotuar, ridicare cămine la cotă: Str. Ion Corvin – Refacere trotuar: Str. Căminelor – Întreținere cu zgură: Cartier Țerova …

Citeste mai mult