Monthly Archives: aprilie 2016

BREAKING NEWS Perchezitii la Herculane – Este vizat Iosif Armas si camarila care au distrus statiunea

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, efectuează 16 percheziţii domiciliare intr-o cauză în care se efectuează cercetări față de un număr de 22 de suspecți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: constituire a unui grup infracțional organizat – prev. de art. 367 C.p., …

Citeste mai mult

In Caras Severin, politisti putini si infractiuni multe – in mediul rural

Numărul mic de efective și creșterea infracțiunilor în mediul rural le-a cam dat de furcă polițiștilor pe tot parcursul anului 2015, după cum se relatează într-un raport de activitate întocmit de către A.T.O.P. Caraș-Severin. Efectivele de ordine publică din mediul rural au acționat pentru îndeplinirea obiectivelor privind combaterea criminalității și …

Citeste mai mult

Obiectiv curajos si important in Caras Severin: ”Fiecare Copil în Grădiniţă”

Instituţia Prefectului – Judeţul Caraş-Severin a realizat o centralizare a datelor transmise de cele 77 de primării cu privire la implementarea în judeţ a Programului ”Fiecare Copil în Grădiniţă”, care vizează stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Astfel, până la sfârşitul lunii martie, a fost …

Citeste mai mult

Patriarhie: Biserica Ortodoxă Română, cultul cu cele mai puţine biserici

Situația bisericilor din București este „problematică”: fiecare dintre bisericile existente deserveşte mai mult de 6.000 de persoane, cataloghează Patriarhia Română într-un comunicat pe agenția de presă Basilica. „Biserica Ortodoxă Română rămâne cultul cu cele mai puţine biserici raportat la numărul de credincioşi”, precizează sursa citată. „Secretariatul de Stat pentru Culte …

Citeste mai mult

Citeste aici daca vrei sa te faci politist – 38 de locuri disponibile in Caras Severin

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin anunţă organizarea unui concurs pentru ocuparea a 38 de posturi de ajutor şef de post, în tot atâtea Posturi de Poliţie Comunale, din judeţ. Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România; b) să …

Citeste mai mult