Misiunile de căutare a persoanei posibil înecate în lacul de la Poiana Ruscă, demarate din data de 19.07.2016, continuă. La locul evenimentului, acţionează şi astăzi forţe şi mijloace tehnice din cadrul Detaşamentului de Pompieri Caransebeş şi o echipă de scafandri voluntari din cadrul Formaţiunii de Intervenţie Rapidă pe Bază de …
Citeste mai multDaily Archives: 21 iulie 2016
Examenul de titularizare, sesiunea 2016, in Caras Severin
Aproape 400 de candidați au susținut proba scrisă a examenului de titularizare, sesiunea 2016, pentru ocuparea unui post în învățământul preuniversitar. Dacă până acum au fost elevii cei care au trecut prin emoțiile examenelor, a venit și rândul profesorilor să susține concursul național pentru titularizarea în învățământul preuniversitar. Miercuri, cei …
Citeste mai multAjutoare de urgență de la Primărie pentru cei aflați în impas
Până la 2.500 de lei ajutor de urgență oferit de administrația locală celor aflați în situații de necesitate. Noul Consiliu Local al Reșiței s-a gândit și la cei năpăstuiți de soartă și care au nevoie de sprijin din partea autorităților, astfel că s-a aprobat acordarea unui ajutor de urgență în …
Citeste mai multVIDEO Accident stupid din cauza neatentiei si vitezei pe DN 6 la Sadova Veche
Participanții la traficul rutier care au trecut aseară pe DN 6 în apropierea Caransebeșului, mai exact, prin localitatea Sadova Veche, au avut parte de imagini care nu se pot uita așa de ușor: un autoturism Ford Mutang zăcea cu roțile în sus pe marginea drumului, într-un șanț de aproximativ un …
Citeste mai multEXCLUSIV VIDEO Tragedia continua in familia lui Marian Vacarescu – Trupul barbatului este de negasit
În data de 19.07.2016, în jurul orei 18.17, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin a fost anunţat, prin apel la 112, că pe lacul de la Barajul Poiana Rusca s-a răsturnat o barcă, iar o persoană este în pericol să se înece. Ajunşi de urgenţă la locul …
Citeste mai multVIDEO Zilele Orasului Oravita – Ruga de Sfantul Ilie de la Oravita
Orașul Oravița s-a pregătit temeinic pentru trei zile de distracție, la care își vor aduce contribuția nume îndrăgite ale muzicii actuale, precum Carla’s Dreams, Alina Eremia, Deep Central, Paraziții, Voltaj sau Nicole Cherry. ”Este o tradiţie bine-cunoscută, ca în ziua de Sfântul Ilie, cel care ne patronează oraşul, să se …
Citeste mai mult
Info CS