Avem deosebita plăcere de a vă invita pentru a douăzecişișasea oară la „Decada Culturii Germane în Banatul Montan”, cel mai important ciclu de manifestări culturale ale etniei germane din acest spaţiu. Sărbătoarea „Heimat”-ului germanilor din Banatul Montan şi Sfânta Liturghie festivă de mulţumire (cea de-a XXIII-a ediție), a 14-a Întâlnire …
Citeste mai multDaily Archives: 5 octombrie 2016
MPM la varf la Resita – Partidul vrea 15% la parlamentare
Conducerea PMP la nivel național și județean și-au dat întâlnire și la Reșița. PMP speră să obțină 15% la alegerile parlamentare. Reprezentanți din conducerea PMP la nivel național și județean au fost prezenți la o conferință de presă la Reșița pentru a vorbi despre pregătirea pentru alegerile parlamentare. Este vorba …
Citeste mai multPregatiri pentru alegerile din iarna – Jud. Caraş-Severin îi revin cinci deputaţi şi doi senatori
La sediul Palatului Administrativ a avut loc miercuri, 5 octombrie, prima sesiune de instruire a primarilor şi secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ privind organizarea în bune condiţii a alegerilor din luna decembrie. Alături de conducerea Instituţiei Prefectului – Judeţul Caraş-Severin, au participat la şedinţă şi reprezentanţi ai Autorităţii Electorale Permanente …
Citeste mai multBanii nostri – Euro a trecut de 4,46 lei
Conjunctura externă nefavorabilă, punctată de scăderea lirei sterline, dar şi presiunile apărute din partea băncilor care incearcă să “atenţioneze” asupra discuţiilor referitoare la proiectul de lege privind conversia în lei a creditelor în franci elveţieni, la cursul istoric, au avut ca efect deprecierea leului faţă de euro. Cursul monedei unice …
Citeste mai multVIDEO Ca in filmle cu prosti – bataie in fata blocului
Le-a luat alcoolul si dracul mintile la doi bunicuti. Nu conteaza care de pe unde este sau cand s-a petrecut. Conteaza ca sunt oameni. Sau ar trebuie sa fie. Fara cuvinte, restul – vedeti cu ochii vostrii. Si cica ei sunt oameni cu parul carunt de la care tinerii au …
Citeste mai multJoi se opreste apa la Caransebes
În data de 06 Octombrie 2016, între orele 09-16 , la solicitarea SC Hidroconstructia SRL , se va sista furnizarea apei potabile, in vederea realizarii lucrarii: “ Deviere Coloana Apa Aleea Bujorului “. Zona afectata de lipsa apei potabile este : Aleea Bujorului . Zonele afectate de presiune redusa sunt …
Citeste mai multRevolutia maghiara – comemorata festiv la Parohia Reformată Reșița
Asociația Diaspora Biserică și Școală organizează comemorare festivă în data de 6 octombrie de la ora 17 la Parohia Reformată Reșița. Revoluția și lupta pentru libertate din 1848-1849 a fost înfrânsă, conducătorii și ofițerii armatei maghiare au fost pedepsiți și executați de către conducerea austriacă. Deși revoluția a fost înfrântă, …
Citeste mai multSarbatoarea dovlecilor tine granitele deschise la Lunga
Prelungire temporară a orarului de funcţionare a Punctului de Trecere a Frontierei Lunga – Nakovo. La solicitarea autorităţilor publice locale, sârbe şi române, cu aprobarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, în perioada 07 – 09.10.2016, va fi prelungit programul de funcţionare al Punctului de Trecere a Frontierei Lunga …
Citeste mai multNu-i cu calu” , e cu malu”! – Grav accident de circulatie intre Resita si Oravita
În data de 05.10.2016, în timp ce un bărbat în vârstă de 37 ani, din Oraviţa, conducea un autoturism din direcţia Reşiţa spre Oraviţa, în momentul în care ajunge la km 15+200 m, părăseşte partea carosabilă prin partea dreaptă a sensului său de mers şi intră în coliziune cu un …
Citeste mai multDin oarecum nevinovat, a ajuns cercetat si acuzat – Ce sa-i faci ? Ghinion!
În data de 04.10.2016, un bărbat în vârstă de 58 ani, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din localitatea Plugova, când a ajuns în apropierea unui imobil a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de …
Citeste mai mult
Info CS