Pot aparea situatii neprevazute, mai grave sau mai putin grave, si pana la intalnirea cu un medic e bine sa fim pregatiti cu un minim de medicamente care sa nu ne lipseasca din casa. Situatia este mult mai serioasa cand la mijloc e vorba si despre copii. Si nu …
Citeste mai multYearly Archives: 2017
Caraş-Severin este pe locul al doilea pe ţară la proiecte depuse pe PNDL
Vești bune de la Guvern, aduse de președintele PSD Caraș-Severin, deputatul Ion Mocioalcă. Acesta a declarat la Resita că județul nostru se află pe locul al doilea pe ţară, în prezent, în ceea ce priveşte numărul proiectelor depuse prin Programul Național de Dezvoltare Locală gestionat de Ministerul Dezvoltării. „În momentul …
Citeste mai multVIDEO Dublă lansare de carte la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița
Dublă lansare de carte la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița – o monografie și un volum de versuri au văzut lumina tiparului. Academicianul Ion Otiman Păun este autorul unui volum care evidențiază frumusețile geografice și culturale ale Văi Almăjului, o monografie a acestui colț de rai al județului care prin …
Citeste mai multLa Directia pentru Protectia Copilului, se schimba directorul adjunct
Modificarea organigramei Direcției Generale de Asistență Socială aduce și modificări de funcții în cadrul instituției. Schimbarea organigramei Direcției Generale de Asistență Socială Caraș-Severin propusă și votată în ultima ședință de Consiliu Județean, a nemulțumit profund pe cei din colegiu director, aceștia motivând că prin această modificare le sunt vizate posturile. …
Citeste mai multSe misca politicile, se misca banii – Dolarul a pierdut 7,5 bani dintr-un vot
Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța, cu Emmanuel Macron pe primul loc, cu 23,75% din voturi, și Marine Le Pen pe al doilea, cu 21,53%, a calmat investitorii și a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze. Marele pierzător al alegerilor a fost… dolarul american, …
Citeste mai multVIDEO Hram si sarbatoare la Caransebes – Zilele credinței și culturii
Pentru credincioșii din Banatul de Munte, Duminica Tomii a fost una specială, Catedrala Episcopală din Caransebeș și-a sărbătorit hramul. În acest an, sărbătoarea a început printr-o procesiune de la Catedrala istorică „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” până la la Catedrala cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Au participat …
Citeste mai multSase victime dintre care 5 decedati într-un grav accident rutier
Un accident rutier în care au fost implicate un TIR şi două autoturisme s-a petrecut cu puţin timp în urmă în zona Saru dintre Craiova si Pitesti. Trei victime sunt încarcerate, iar doi copii au fost preluaţi de ambulanţă în şoc cardio-respirator. Intervin două echipaje SMURD, o descarcerare, o autospecială …
Citeste mai multVIDEO S-au incheiat 4 zile de petrecere la ,,Ruga de la oras” de la Caransebes
Timp de patru zile caransebeşenii şi invitaţii lor s-au distrat la Rugă de la Oraş 2017. Condiţiile meteorologice nu au fost cele mai bune a plouat şi a fost frig, cu toate acestea la scena amenajată în centrul oraşului, după ce aici au fost executate o serie de lucrări de …
Citeste mai multVIDEO Copiii de pana la 3 ani, se pot scoate de la plata cheltuielilor comune
Totul este doar o chestiune de imagine fiindcă de fapt, copiii sunt scosi doar de la plata gazului, a apei calde, apei reci, a canalului si a incalzirii. Deci – nu este cazul la Resita. Știm bine că aceste utilități se platesc pe baza de contor individual la Resita. Fiecare …
Citeste mai multConsiliul Județean nu are bani de dat pentru Cazinoul din Băile Herculane
Pentru că este monument istoric și este clasificat în grupa de importanță A, iar actualul proprietar, Alexandrina Verbițchi, vrea să vândă jumătate din Cazinou, Consiliul Județean ar trebui să-și exercite dreptul de preemțiune la vânzare, potrivit legii. Costurile prea mari atât la cumpărare, cât și la reabilitare, l-au determinat pe …
Citeste mai mult
Info CS