UPT, în sprijinul elevilor, pentru pregătirea bacalaureatului și admiterii Ca în fiecare an, Universitatea Politehnica Timișoara vine în ajutorul elevilor de liceu, oferind tot sprijinul necesar, atât pentru pregătirea bacalaureatului, cât și a admiterii în învățământul superior. Astfel, pentru admiterea 2021 au început deja cursuri gratuite de pregătire la matematică, …
Citeste mai multDaily Archives: 4 aprilie 2021
Leul s-a apreciat cu 1,5 bani în două zile – Ce facem cu banii?!
Creșterea rapidă a economiei americane, care ar putea fi însoțită de o majorarea rapidă a inflației, ce ar obliga Rezerva Federală să mărească mai repede dobânda sa cheie, a avut ca efect o înmulțire a plasamentelor în dolari. Această evoluție a afectat piața valutară locală, după înmulțirea ieșirilor de capital …
Citeste mai multIN MEMOMORIAM PĂRINTELE MARIAN TINCUL Masa traditionala de Paşti la etnicii croați din Banatul Montan VIDEO
Acest material a fost realizat în anul 2019 cu ocazia Sfintelor Paști și este dedicat fostului părinte paroh Marian Tincul care a slujit comunitatea de credincioși din Lupac aproape 50 de ani și care a trecut la Domnul anul trecut, în luna februarie. Dumnezeu sa-l odihnească în pace! Etnicii catolici …
Citeste mai multDaca aveti probleme după masa de Paști – Remedii rapide
Nu este recomandat să consumăm prea multe preparate grele la masa de Paști, însă dacă nu te-ai putut abține de la fripturi, mai multe porții de drob, alcool și o cantitate mare de dulciuri, s-ar putea să te confrunți cu ”arsuri” sau dureri de stomac. Ghimbirul este cunoscut ca având …
Citeste mai multAproape 140 de sancțiuni și amenzi în valoare de 8200 de lei aplicate de polițiști în acest sfârșit de săptămână VIDEO
Pentru prevenirea și combaterea infectării cu virusul Sars-CoV-2, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și polițiști locali aflați în coordonarea operațională a Poliției Române, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Semenic”, Direcției de Sănătate Publică, Direcţiei …
Citeste mai multFrații noștrii romano-catolici au participat la ceremonialul de Paști la Biserica Sfânta Treime din Reșița VIDEO
Peste două miliarde de credincioși de rit romano- catolic sărbătoresc astăzi Paştele, cu mai bine de o lună înainte de creștinii de rit ortodox. Milioane de oameni au luat parte la slujba de Înviere, în bisericile catolice din lumea întreagă. Câteva sute de credincioși au participat aseară la Slujba de …
Citeste mai mult
Info CS