Masti de protectie si 2 metri intre preoti si credinciosi. Noile indrumari bisericesti se aplica incepand de miercuri in toate lacasurile de cult. In timpul spovedaniei, preotii si credinciosii vor sta la distanta de 2 metri si vor purta masti de protectie, anunta Patriarhia Ortodoxa Romana. Potrivit Patriarhiei, slujbele vor …
Citeste mai multTag Archives: biserica
Declaraţia pe proprie răspundere, pentru ridicarea Sfintelor Paști de la biserică
Marcel Vela, ministrul de Interne, a precizat că MAI a ajuns la un acord cu Biserica Ortodoxă Română, în ceea ce privește setul de reguli pe care credincioșii vor trebui să îl respecte de Paște și în noaptea de Înviere. Astfel, pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu …
Citeste mai multSăptămâna Mare si toaca de la Goruia VIDEO
Fiecare zi din Săptămâna mare, sau a patimilor- cum i se mai spune, are o însemnătate aparte. Zilelor de miercuri şi joi li se acordă o atenţie deosebită. Atunci, cei vii – îşi amintesc cu drag şi pioşenie de cei plecaţi în lumea celor drepţi. De ieri, creștinii ortodocși au …
Citeste mai multCreștinii catolici din Banatul Montan, au celebrat Vinerea Mare cu bisericile goale VIDEO
Creștinii catolici din Banatul Montan, au celebrat Vinerea Mare cu bisericile goale. Creștinii catolici din întreaga lume au celebrat Vinerea Mare. Conform tradiției bisericii romano – catolice, în Vinerea Mare, nu se celebrează Liturghia, iar altarul nu are nimic pe el, nici cruce, nici sfeșnice sau fețe de altar. La …
Citeste mai multBiserica Greciei a stabilit cum se vor desfășura slujbele de Paște
Sfântul Sinod Permanent al Bisericii Ortodoxe a Greciei a anunțat că slujbele din Săptămâna Pătimirilor și perioada pascală vor avea loc „cu ușile încuiate”, fără participarea credincioșilor. Sinodul le-a reamintit credincioșilor îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur că omul care nu merge la biserică dintr-o anumită nevoie se poate face …
Citeste mai multBOR nu vrea să audă de carantină si face recomandari speciale
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române intervin în scandalul coronavirusului. „Biserica nu intră în carantină, pentru că ea aparține lui Hristos, nu vreunei autorități pământești”. „E înțelept să ne îngrijorăm în limitele rațiunii, dar devine periculos să ne panicăm, debitând enormități pe Facebook, precum aceea a închiderii bisericilor”. Coronavirusul nu se ia …
Citeste mai multSâmbăta Morților. Traditia spune sa dai de pomană o bucata de paine
Sâmbăta Morților. Traditia spune sa dai de pomană o bucata de paine. Sâmbăta morților sau Moșii de iarnă, cum mai este cunoscută sărbătoarea în popor, pică în anul 2020 pe data de 22 februarie. Românii din țară, dar și de peste hotare, fac parastas mare, în care fiecare îi pomenește pe cei …
Citeste mai multPachete antigripa şi consultaţii medicale gratuite la biserica catolica din Govandari VIDEO
Pachete antigripa şi consultaţii medicale gratuite la biserica. Instituita de Papa Ioan Paul al II-lea în urmă cu 28 de ani, Ziua Mondială a Bolnavului este celebrata de comunitatea catolică în fiecare an pe 11 februarie. Este dată legată de prima apariţie a Sfintei Fecioare Maria la Lourdes. Aseară, la …
Citeste mai multÎngeraşi şi magi in prima zi de Craciun la Biserica Ortodoxă din Lăpuşnicu Mare VIDEO
Îngeraşi şi magi in prima zi de Craciun. Credincioşii din Lăpuşnicu Mare, au mers cu mic, cu mare, la biserica în prima zi de Crăciun. Sătenii au venit la slujba dedicată Nașterii Domnului şi au ascultat colinde interpretate de către corul bisericii, dar şi pentru surpriza pregatită de către micuții …
Citeste mai multCampania caritabilă „Fii Moș Crăciun pentru o zi”
Campania caritabilă „Fii Moș Crăciun pentru o zi”. Mai este puțin timp până la sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Cristos. Magia Crăciunului începe sa se instaleze discret în inimile noastre. Totuși, ca adevărați creștini nu putem lăsa ca euforia sărbătorilor sa nu ne facă ca să se gândim la cei nevoiași. …
Citeste mai mult
Info CS