Tag Archives: salvare

Turiști cehi salvați de pe munte de salvamontiștii și jandarmii din Herculane

Un scop comun, salvarea turiștilor! Cinci cetățeni cehi, plecați de șase zile în drumeție pe traseele montane din județul nostru au avut nevoie de sprijinul salvatorilor. În urma solicitării primite de la Salvamont Băile Herculane, ieri, ora 18.00, prin care dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin a fost anunțat că …

Citeste mai mult

La un pas de tragedie la Dalboșeț – Viața și casa unei bătrâne salvate în ultimul moment VIDEO

La un pas de tragedie la Dalboșeț. Inconştiența unor cetățeni a fost la un pas să provoace o tragedie într-un sat din Caraș Severin. În loc să cosească și să curețe ogorul, cetățeni inconştienţi au incendiat o parte din terenurile agricole la ieșirea din localitatea Dalboşeţ spre Bozovici. Datorită rafalelor …

Citeste mai mult

Incendiu într-un salon de la Secția Reanimare a Spitalului Județean de Urgență Reșița – Exercițiu al pompierilor militari VIDEO

Conform scenariului exercițiului, azi, in jurul orei 12.20, Detașamentul de Pompieri Reșița, a intervenit de urgență cu 3 echipaje de pompieri militari, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de intervenție si salvare la înălțime, la un incendiu care a izbucnit intr-un salon al Secției …

Citeste mai mult

Marcel Vela: Domniile lor sunt cei care nu au salvat UCMR-ul, privatizată haotic tot de către ei, chiar și atunci când au avut toate pârghiile în mână sa repare ce au stricat! (PE)

Am observat că unii acuzau ieri Guvernul PNL pentru că nu ia măsuri cu privire la UCMR, ori că parlamentarii nu prea fac mare lucru. Pentru că nu doresc să intru în polemici sterile nici cu unii, nici cu alții, recomand următoarele două lucruri: 1. Să se acceseze site-ul www.gov.ro, …

Citeste mai mult

Au ajutat la salvarea unui pui de zimbru – Intervenţie deosebită a jandarmilor cărășeni – VIDEO

Au ajutat la salvarea unui pui de zimbru. Intervenţie deosebită a jandarmilor cărășeni. Jandarmii din Caras Severin au avut parte de o interventie mai deosebita, ceva iesit din cotidian. Acestora le-a fost solicitat ajutorul de catre rangerii Parcului Național Domogled – Valea Cernei să-i aju7te să elibereze un zimbru prins …

Citeste mai mult