Monthly Archives: august 2016

Tineri la volan – De pe agenda politistilor caraseni

La data de 28 august a.c., în jurul orei 06.35, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Carașova, a condus un autoturism pe DC 75, din direcția Clocotici spre Carașova iar într-o curbă la stânga, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și …

Citeste mai mult

Te doare mintea! La ce nivel a ajuns corupția in Romania – Nici măcar spionii nu mai sunt ce-au fost

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale pentru suspiciunea săvârşirii mai multor tipuri de infracţiuni între care deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului, obstrucţionarea justiţiei, fapte ce ar fi fost comise …

Citeste mai mult

Consilierii Judeteni convocati de urgenta in sedinta extraordinara

Neregulile și demisiile din comisia care validează dosarele persoanelor adulte cu handicap au dus la aprobarea de urgență a unei noi componențe a acesteia. Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, a convocat astăzi o ședință extraordinare privind aprobarea unui singur proiect de hotărâre. Proiectul prevede modificarea Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr.92/21.04.2016 …

Citeste mai mult

Incendii la Resita si Ticvani provocate de instalatiile electrice

În data de 27.08.2016, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al Judeţului Caraş-Severin au intervenit pentru stingerea a două incendii care, se pare, că au fost cauzate de scurtcircuite electrice. Astfel, Detaşamentul de Pompieri Reşiţa a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la …

Citeste mai mult

VIDEO Balaurul – Flaviu Cernescu din Bocsa, sfideaza moartea si pericolul si umple paginile ziarelor din vest

Înălțimi amețitoare, adrenalină, curaj, talent și pasiune, sunt ingredientele de bază ale vieții și trăirii de fiecare zi a temerarului Flaviu Cernescu. Programatorul IT Flaviu Cernescu, unul dintre cei mai curajoşi bãnãţeni pasionaţi de sporturi extreme, merge pe coardã deasupra unor edificii reprezentative din România, se plimbă cu monociclu și …

Citeste mai mult