Cauți de lucru? – Anunț Publicare Posturi Vacante la Aqua Caraș

Pe fondul analizei efectuate de către conducerea societății cu privire  la situația locurilor vacante și necesitatea ocupării acestora, Directorul General al SC AQUACARAȘ SA emite în data de  28 .03.2023 Decizia cu nr.208/28.03.2023 Urmare a dispozițiilor prezentei Decizii publicăm pe SITE-ul societății Anunțurile privind ocuparea prin concurs/ interviu a următoarelor …

Citeste mai mult

Autoturism de 25.000 de euro căutat de autoritățile elvețiene, găsit de polițiștii din Oravița

În această dimineață, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au efectuat o percheziție domiciliară pe raza orașului Oravița, în baza unui mandat de percheziție emis de Judecătoria Oravița, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire. …

Citeste mai mult

Persoanele juridice române care  NU au obligația de a depune declarația unică la ANAF

Persoanele juridice române, care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și care îndeplinesc condițiile pentru aplicarea acestui sistem și în 2023, NU au obligația de a depune declarație de mențiuni pentru a comunica menținerea acestui sistem de impunere. Persoanele juridice, care în anul 2022 au fost plătitoare …

Citeste mai mult

Grav accident de circulație pe DN6 la Armeniș

Accident rutier s-a petrecut în jurul orei 12 pe DN 6 – la ieșire din localitatea Armeniș, către Teregova. În accident sunt implicate un autotren și un autoturism. La locul accidentului Intervine Detașamentul de Pompieri Caransebeș cu o autospecială de descarcerare, un vehicul ASAS și o ambulanță SMURD. La intervenție …

Citeste mai mult