Administratie

Ziua Națională la Fârliug – Începutul unei „uniri” rodnice între Biserică și administrație în Comuna Fârliug

În sunetul triumfal al clopotelor, în cadrul unei sfinte slujbe de Te-Deum, oficiată în prezența doamne primar al comunei Fârliug, Adriana Elena Sărăor, a domnilor consilieri locali şi parohiali, a tinerilor de la Centrul Catehetic Parohial, a bunilor credincioşi, am marcat Ziua Națională în Parohia Fârliug. Mai apoi am depus o …

Citeste mai mult

A sosit și în județul Caraș-Severin primul transport de tablete pentru elevii din sistemul de învățământ preuniversitar, pentru orele on-line

A sosit și în județul Caraș-Severin primul transport de tablete pentru elevii din sistemul de învățământ preuniversitar, pentru orele on-line. Din totalul de 250.000 de echipamente IT achiziționate sau în curs de achiziționare, în 29.11.2020, Ministerul Educației și Cercetării, a livrat în județul Caraș-Severin, prima tranșă de dispozitive necesare învățării …

Citeste mai mult

Sedință de Consiliu Județean pe internet

Ședința de la finalul lunii noiembrie a Consiliului Județean Caraș-Severin a reprezentat o premieră pentru forul deliberativ. Aceasta s-a desfășurat prin exclusiv online. Acest lucru nu a fost însă în avantajului președintelui Romeo Dunca. Aleșii județeni au respins încetarea finanțării pentru Staționarul III.  Aleșii din Caraș-Severin s-au întâlnit în spațiul …

Citeste mai mult

Conectarea la gazul natural a mai multor localităţi din judeţele Caraş-Severin – un vis ce va deveni realitate cât de curând (PE)

Astăzi în localitatea Jupa din județul Caraș-Severin s-a desfășurat un eveniment care a marcat finalizarea gazoductului BRUA pe teritoriul României – Faza I a. La eveniment au participat Președintele Klaus Iohannis, Premierul Ludovic Orban , miniștrii Ion Marcel Vela și Virgil Popescu, președintele- director general al TRANSGAZ SA Ion Sterian. …

Citeste mai mult

Președintele Iohannis, premierul Orban și miniștrii Vela si Popescu in Caras Severin la stația de comprimare și pompare a gazului metan BRUA de la Jupa VIDEO

Faza I a proiectului BRUA a fost finalizată. Lucrăriule vizează, atât conducta, cât şi staţiile de comprimare. Acest lucru va duce la diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze a României. Numele de BRUA vine de la țările pe care le tranzitează magistrala de gaze: Vulgaria – Romania – Ungaria – …

Citeste mai mult

Silviu Hurduzeu – Candidatul PSD la Camera Ceputatilor: Pactul pentru Sănătate – un proiect care salvează vieți

Silviu Hurduzeu – Pactul pentru Sănătate – un proiect care salvează vieți. Valul doi al pandemiei a lovit mult mai crâncen ca prima dată. Deși au avut opt luni pentru a pune la punct sistemele necesare, liberalii au dat greș. Erorile guvernului PNL costă vieți. În acest context, Partidul Social …

Citeste mai mult

Ionut Popovici: Din postura de parlamentar, mi-am propus să militez nu doar pentru creșterea valorii normei de hrană, dar aș impune măsura de înființare a unui spațiu de relaxare pentru angajații care lucrează cu persoane cu dizabilități. VIDEO (PE)

Probabil că unii dintre voi știți că, în ultimii ani, din postura de vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, mi-a revenit sarcina de a coordona și activitatea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Am luat contact atât cu partea frumoasă a acestui sector, cea umană, cu povești care de …

Citeste mai mult

Via Transilvanica își schimbă traseul în Caraș-Severin VIDEO

Via Transilvanica își schimbă traseul în Caraș-Severin. Reprezentanții Tășuleasa Social s-au întâlnit cu reprezentanți ai autorităților locale din Reșița, Băile Herculane și de la Consiliul Județean pentru a retrasa ruta Via Transilvanica ce va traversa Banatul de munte astfel încât pasionații de aventuri să aibă parte de o experiență totală …

Citeste mai mult

Funcționar public din Caras Severin, prins în flagrant în timp ce primea 5.000 de euro mită

NIAGU MARTIN IANĂȘ, consilier în cadrul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Caraș – Severin a fost reținut de oamenii legii pentru luare de mită.. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara, împreună cu polițiști anticorupție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Caraș-Severin și …

Citeste mai mult