Un accident de circulaţie a avut loc în această dimineaţă în zona Triaj din Reşita. Din primele informaţii am aflat că din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de trafic pe timp de ploaie cu carosabil acoperit cu apă, un taximetrist ar fi pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens şi …
Citeste mai multPolitie
VIDEO Militienii din Politia Romana – Cum musamalizeaza oamenii legii din Resita un caz deosebit de grav
Am primit pe adresa redacţiei scrisoarea domnului Sorin M. din Reşita care ne povesteşte întâmplarea prin care a trecut dansul şi familia sa şi în care aduce grave acuzaţii sistemului militienesc din Poliţia Romana, în care acuza felul în care încă se mai lucrează în Poliţie şi a felului cum …
Citeste mai multDaca o vedeti, anuntati politia – femeie de 61 de ani, plecată voluntar de la domiciliu
Poliţiştii orașului Oțelu Roșu efectuează verificări în vederea depistării unei femei de 61 de ani, plecată voluntar de la domiciliu. La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii orașului Oțelu Roșu au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că soția acestuia în vârstă de 61 de ani …
Citeste mai multStructura organizata de trafic de migranti la granita de vest
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara efectuează cercetări într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de migranţi şi trecere ilegală a frontierei de stat. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în cursul anului 2016, …
Citeste mai multVorbitul la telefon la volan, poate ucide
La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, polițiștii orașului Oravița au fost sesizați despre un accident rutier ce a avut loc pe DN 57, între localitățile Greoni și Oravița. La fața locului, polițiștii au stabilit că un bărbat de 63 de ani, din Timișoara, a condus o …
Citeste mai multLA DOAR 16 ANI, MINOR REȚINUT PENTRU TÂLHĂRIE – A FURAT CUTIA MILEI
Poliţiştii municipiului Caransebeș efectuează cercetări față de un minor de 16 ani care ar fi pătruns mascat într-o stație peco de unde ar fi sustras două cutii din plastic ce conțineau bani din donațiile clienților. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fiind …
Citeste mai mult100 PE ZI – 320 DE ȘOFERI INDISCIPLINAȚI AU FOST SANCŢIONAŢI DE POLIŢIŞTII RUTIERI
Timp de trei zile, poliţiştii rutieri au acţionat pe raza întregului judeţ în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând 320 de sancţiuni contravenţionale şoferilor indisciplinaţi, 227 dintre acestea fiind pentru nerespectarea limitelor legale de viteză. Au fost reţinute 8 permise de conducere. În perioada 09 …
Citeste mai multDe-a rasu plansu – Doi mastodonti – un Tico si un Matiz – s-au ciocnit in mijlocul orasului
De-a rasu plansu – Doi mastodonti – un Tico si un Matiz – s-au ciocnit in mijlocul orasului. Accidentul a avut loc luni dupamasa in intersectia de la Directia de Sanatate Publica din cauza neacordarii prioritatii. Zona este marcata corespunzator, exista semne de circulație, dar acestea mai si trebuie respectate. …
Citeste mai multVIDEO Accident cu BMW infipt in balustrada la Universitate
Un grav accident de circulaţie s-a petrecut duminică dupămasa în fața Universității Eftimie Murgu din Reșița. Viteza şi maşina prea tare şi poate neatenţia şi lipsa de experienţă, şi-au spus cuvântul. Un tânăr aflat la comanda unei mașini puternice și ,,nervoase” – a pierdut controlul volanului şi a intrat cu …
Citeste mai multVIDEO Daca si politistii au ajuns pana aici, mai e ceva de spus ? Tartorul cel mare era seful politiei
La data de 08.09.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Baicu Eduard-Florian, Călin Leontin-Florian, Chirbea Cornelia şi Rotaru Marius Nicușor pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional …
Citeste mai mult
Info CS