Mâncare de fasole verde cu carne de viţel, foarte ușoară VIDEO

Mâncare de fasole verde cu carne de viţel, foarte ușoară. Reţetă de azi este o mâncare deosebit de gustoasă, hrănitoare, aspectuoasă și mai ales, nu îngrașă. Se poate face cu legume proaspete, dar la fel de gustoasă este și cu legumele din conservă. Eu am plecat inițial cu ceafă de porc, dar în timpul rețetei, am primit niște carne de vițel, mai exact, pulpă. Am eliminat ceafa și am lucrat numai cu carne de vițel.

 

 

Deci, pentru rețeta de azi avem nevoie de următoarele ingrediente:

Pentru reţetă de azi, pentru 6 persoane, avem nevoie de:
– 1 kg fasole verde proaspătă sau 2 borcane de 800 g
– 3 cepe, 3 morcovi, 1 pătrunjel + frunze, 2 ardei graşi, 4 roșii sau o cutie mică de cuburi de roșii, un ardei capia sau un gogoșar – facultativ.
– ulei, sare, piper, vegeta de casă și o cană cu apă.

Mâncare de fasole verde cu carne de viţel, foarte ușoară. Fasolea am opărit-o vreo 10 minute în apă cu un strop de sare. Am prăjit bucățile de carne în ulei, pe ambele părti. Pe carne, am presărat un pic de vegeta de casă și piper. Am tăiat carnea în fâșii potrivite.

În uleiul rămas – de fapt un sos, am dinstuit legumele pe care le-am tocat cubulețe – nu așa de mici. Când s-au făcut pe jumătate, am pus fasolea verde și am acoperit cu apă. Am pus și carnea, am amestecat ușor, am pus capacul și am lăsat până s-a înmuiat carnea.

Am lăsat să scadă un pic, am potrivit gustul de sare, am pus un praf de piper și o mână de frunze de pătrunjel frunze tocat. Gata! Mâncarea este gata!

Mâncare de fasole verde cu carne de viţel, foarte ușoară. Se poate servi cu smântână, sau, se poate lega cu o lingură de făină desfăcut în smântână sau în apă. Cine vrea, îi poate face și un rântaș. Eu am preferat-o foarte ușoară, foarte ,,lite”. Sosul l-am servit pe post de ciorbiță.

Poftă bună!

Comentarii

comentarii