VIDEO DELICIOS Zacusca banateneasca din vinete, ardei, ceapa si rosii

Dragi prieteni, se cam apropie frigul şi bruma şi iată că a venit timpul să ne gândim şi la zilele de iarnă, la timpul când legumele vor fi foarte scumpe. Asta, dacă cumva nu ați rezolvat problema până acum. Acum, este păcat să nu ne pregătim cămara cu conserve făcute în casă, sănătoase şi fără conservanţi. Şi unde mai pui că o porţie de zacuscă ,,adevărată” ajunge să coste foarte puţin. Nu uitați că prin târguri și alte ,,paranghelii așa zis tradiționale” – un borcan de zacuscă ajunge să coste și 15 lei. Deja vinetele s-au scumpit, dar tot merită să vă faceți singuri zacusca. Să facem și un calcul:

 

Vinetele – 3 sau 4 lei kg

Roșiile – au ajuns la 3 lei şi ele, dar puteţi folosi pasta de roşii care costă 9 lei un borcan de 800 de g

Ceapă – 1 leu

Ardeiul capia – 4 lei

Uleiul – 5 lei

 

Total – cam în jur de 50 de lei o porție de zacuscă. Asta înseamnă vreo 25 de borcane de 370 de grame. Deci – merită! Și unde mai pui că are gustul ,,de casă” și că nu are conservanți.

 

Deci – rețeta mea este următoarea:

 

Ingredientele crude:

5 kg vinete cât mai coapte, cu seminţe puţine, sunt excelente cele albe
4 kg ardei din care: ardei gras roşu 1 kg, gogoşar roşu 2 kg, capia bine copt 2 kg
Dacă vreţi să ieşiţi mai ieftin, folosiţi doar ardei gras roşu.
3 kg ceapă
2 kg roşii din care facem un bulion gros sau 1 l bulion şi un borcan de 800 g pasta de roşii de calitate
1 l ulei
sare,

Opțional – boabe de piper şi foi de dafin.

 

FĂRĂ CONSERVANT.

Coacem la grătar sau pe tablă vinetele şi ardeii. Ceapă – o parte – o tăiem peştişori, restul o dăm prin mașina de carne. Vinetele se curăţă şi se lasă la scurs, apoi le tocam sau le dăm prin mașină și pe ele. Ardeii copți se curăţă de coajă şi seminţe, – o parte se rup fâşii subţiri sau se toacă fideluţă iar restul se dau prin mașină. Mai folosim cam 1,5 kg ardei capia sau gogoșar crud pe care îi dăm prin mașină.

Ceapă tocată o punem la dinstuit cu două linguri de sare grunjoasă. Când devine sticloasă, adăugăm ceapa tocată și scursă bine de zeamă amară. Lăsăm la foc mic cu cratița pusă pe o tablă până ce începe să urce lichidul la suprafață. Apoi adăugăm vinetele și amestecăm bine. Ardeiul crud îl pun la prăjit în ulei până se prăjeşte pe jumătate, apoi îl adaug pe cel tocat. Lăsăm la foc mic până începe să se ridice uleiul ,,în perle”. Punem ardeiul peste vinete și ceapă. Amestecăm și când începe să urce zeama deasupra – nu ulei limpede – este momentul în care punem bulionul și dacă vă place, foile de dafin şi boabele de piper. Se gustă de sărat. Se amestecă mereu cu o paletă din lemn până când uleiul se ridică limpede la suprafaţă .

 

Zacusca este gata, potrivim de gust cu sare dacă mai trebuie – musai sare fără iod, turnăm fierbinte în borcane uscate, punem capacul şi punem la ,,dormit” între pături şi lăsăm aşa vreo două zile până se răceşte. Punem eticheta şi la cămară cu ea până când avem pofta de zacuscă. Gata! Poftă bună sau mai exact, spor la treabă!

Si apropo, dacă tot facem focul la grătar, de ce n-am face și un gratar cu carne de la Mona Lisa? Eu am facut o porție cu din fiecare cate-un pic: ceafă, cotlet, cârnăciori, pulpe de pui, aripi și cei mai buni mici din oraș.

 

Comentarii

comentarii