De la începutul lui iunie se observă o tendinţă de scădere a monedei elveţiene faţă de cea europeană, cotaţiile de pe pieţele internaţionale crescând de la 1,03 la aproape 1,08 franci/euro. Această evoluţie se datorează intervenţiilor discrete ale Băncii Naţionale a Elveţiei, cu scopul de a deprecia francul pentru a …
Citeste mai multDaily Archives: 9 august 2015
Protecţia pădurilor din parcurile naţionale Semenic – Cheile Caraşului şi Cheile Nerei – Beuşniţa se face după reglementări anacronice
Grupul Ecologic de Colaborare Nera, organizaţie nonguvernamentală, apolitică şi nonprofit (detalii pe www.gecnera.ro), a implementat în perioada 1 octombrie 2014 – 30 iulie 2015, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Caraş – Severin, proiectul de interes public „STOP tăierilor ilegale de arbori în pădurile din zona parcurilor naturale plasate …
Citeste mai multRomânii din afara României – Hramul parohiei din Gorneana – Valea Timocului
In data de 9 august, biserica românească din satul Gorneana, Valea Timocului – Serbia, a sârbătorit hramul său, Sf. Mare Mucenic Pentelimon, pe stil vechi. Cu aceasta ocazie a fost slujită Sf. Liturghie de către Preacucernicul Părinte Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului înconjurat de un …
Citeste mai multVIDEO Dezastru ecologic la Câlnic – pentru al patru-lea an consecutiv, pădurea ia foc
Un puternic incendiu de vegetație a izbucnit azi dimineață în marginea unei păduri de la marginea Reșiței, în cartierul Câlnic. Probabil că cineva a aprins intenționat iarba uscată de atâta secetă sau o fi aruncat o țigare aprinsă, cert este că flcările au cuprins cu repeziciune vegetația uscată fiindcă la …
Citeste mai multSărbătoarea Schimbării la Faţă la românii din Ungaria – sfinţirea strugurilor
Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului (6 august 2016) a fost prilej de bucurie pentru credincioşii români din Ungaria. La Catedrala episcopală din Gyula a fost săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către PS Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu un sobor de preoţi. La Sfânta Liturghie …
Citeste mai multTratamente naturale pentru a scapa definitiv de acnee
Acneea este o afectiune suparatoare pentru foarte multe persoane. Unii aleg sa ignore problema, sperand ca va trece la un moment dat, altii fac vizite regulate la dermatolog sau apeleaza la tratamente costisitoare. Multe proceduri realizate in saloanele de infrumusetare si multe creme antiacneice nu au niciun efect sau chiar …
Citeste mai multVIDEO La Doclin, bananierii sunt cât casele – Recoltă promițătoare de banane
De obicei, locuitorii de la sate, atunci când se aduna seara pe la porți ca să mai schimbe o vorbă – două, se întreabă unii pe alții de cum este recolta la cartofi, cum merg porumbul sau roșiile, sau ce este de făcut cu seceta asta. Dacă aceasta este o …
Citeste mai mult
Info CS