Într-o atmosferă de sărbătoare, cu fanfară, personalităţi locale, oameni politici, feţe bisericeşti, reprezentanţi de seamă şi şefi ai CFR, a fost inaugurată astăzi Gara de Sud a Reşiţei. Lucrările prevăzute în proiectul care a fost destinat modernizării căii ferate Reşiţa Sud au ajuns aproape de final iar peste 60 de …
Citeste mai multDaily Archives: 26 iunie 2014
Ziua Drapelului Național celebrată prea discret în Reșița
Ziua de 26 iunie este Ziua Drapelului Naţional. Alături de imnul naţional şi stema României este unul din simbolurile importante ale naţiunii şi căruia i se cuvine o zi de cinstire. Drapelul tricolor a fost adoptat ca simbol al naţiunii în prima zi a victoriei Revoluţiei de la 1848, când …
Citeste mai multWorkshop regional organizat de CJ Caraș Severin în cadrul proiectului Transdanube
Workshop regional organizat în cadrul proiectului TRANSDANUBE implementat de către Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Turism. În conformitate cu obiectivele Programului Sud Estul Europei (SEE), proiectul TRANSDANUBE urmăreşte să evidenţieze gradul redus de accesibilitate şi calitatea precară a serviciilor de transport în SEE şi să elaboreze soluţii în vederea …
Citeste mai multVIDEO FOTO Dublu eveniment la Apateu: Comemorare Eminescu şi deschidere de proiecte transfrontaliere
În data de 15 iunie, s-au împlinit 125 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui poet român Mihai Eminescu. Cu această ocazie, în localitatea Apateu din judeţul Hajdú-Bihor, au avut loc manifestări de cinstire şi comemorare a poetului. Evenimentul a început cu un parastas oficiat de PS Siluan, …
Citeste mai multEXCLUSIV VIDEO FOTO Jale și dezastru la Bozovici, peste 400 de imobile afectate, culturile agricole distruse
Furtuna, tornada, vijelia, taifunul sau cine știe ce o fi fost până la urma urmelor, a făcut praf și pulbere culturile agricole din jurul Bozoviciului, a culcat la pământ și a făcut țăndări sute de copaci din comună și din împrejurimi și a lăsat fără ferestre sau a afectat acoperișul …
Citeste mai multVIDEO FOTO VIJELIE Cititorii din județ, alături de InfoCs-imagini și filme trimise de la Anina, Oravita, Bozovici și Reșița
Mai mulţi cititori au filmat sau fotografiat dezatrul de aseară şi ne-au trimis fotografiile sau filmuleţele. Le mulţumim pe această cale. În cartierul Lunca Bârzavei din Reşiţa, ploaia a transformat străzile în adevărate pârâiaşe prin care autoturismele au circulat cu greu. La fel s-a întâmplat şi la Bozovici, Anina, Oraviţa, …
Citeste mai multEXCLUSIV VIDEO FOTO Pompierii, polițiștii, jandarmii și prefectura, au strâns tonele de gunoaie aduse de Dunăre în România
Tone de gunoaie, pet-uri din plastic, pungi şi fel de fel de deşeuri sunt adunate de apele fluviului Dunărea din toată Europa şi deversate la intrarea în ţară la Baziaş şi în Delta Nereii lângă comuna Socol. Pe ambalaje şi etichete se pot citii fel de fel de inscripţii ale …
Citeste mai mult
Info CS