Mâncare sănătoasă la almăjeni acasă în țara morilor pe apa – Coleasa cu găigană, cârnați si brânză friptă VIDEO
Mâncare sănătoasă la almăjeni acasă în țara morilor pe apă . O masă tradiţională din Valea Almăjului gătită în natura şi cu ,,coleașă,, (mămăligă) făcută cu făină măcinată la morile pe apă de la Rudăria, mori vechi de peste 100 de ani. Mămăliga făcută cu apa din cascada Bigar alături de brânză friptă la plită. Lângă, avem o găigană(omletă) din urdă proaspătă şi ouă luate de sub găina, cu clisă friptă, cârnaţi de casă luată atunci de pe culme şi la final, un păstrăv prins în apa Minișului. Totul stropit cu rachie de prune şi vin alb. Îl avem ca bucătar pe executiv cheful Marian Popovici.
Valea Almăjului, este renumită pentru Cheile Minisului, Cascadele Bigăr, Hârșa și Moceriș, sau cel mai mare complex mulionologic de mori pe apă cu ciutură din Europa. Morile sunt foarte vechi, unele au peste 200 de ani vechime, dar s-au găsit vestigii arheologice de pe vremea dacilor.
Morile aparţin rândașilor, adică proprietarii ce au un anumit calendar când macină. De aici vine cuvântul rândaș, adică de la rând. De când se ştiu, almăjenii şi-au produs în gospodărie cam tot ce au avut nevoie: de la oaia de la stână, animalul din grajd şi până la faină de porumb, sau uleiul de floare ori dovleac, făcut la presă.
Mâncare sănătoasă la almăjeni acasă în țara morilor pe apă . Bucăţele de bază – sunt toate din gospodărie, mai puţin zahărul. Felurile de mâncare sunt simple, cu ingrediente puţine, dar săţioase. Oamenii lucrează din greu la cositul fânului, îşi pasc turmele de oi, sau lucrează la pădure. Oieritul este o ocupaţie de bază, iar la una dintre gazde – ciobanul Solomon Dancea, am găsit peste 400 de oi. Sătenii au obiceiul de a tăia porci de două ori pe an: în prag de iarnă şi în primăvară. Untură o folosesc femeile la gătit, iar slănina şi carnaţii ajung în fel de fel de preparate. Asta în cazul în care nu sunt puse ,,în straiță” alături de coleașa rece, bucata de brânză, câteva cepe și sticla cu răchie. Toate ajung la câmp sau la stână ca hrană pentru cei ce muncesc acolo.
Un asemenea preparat tradiţional am filmat şi noi la un local ce se va deschide curând la Cascada Bigăr. Este vorba de o mămăligă ce se face cu făină de la morile pe apă cu zer sau cu apă – noi am folosit apa din izbucul Bigăr, lângă care bucătarul Marian Popovici a pregătit o omletă – găigană cum îi spun ei – făcută din ouă fripte în untura lăsată de jumările şi carnaţii de porc. La acestea se adaugă un produs pe care doar în Banatul Montan îl găseşti – brânză friptă în untură.
Şi că totul să fie perfect, la sfârşit au mai avut loc pe masă şi nişte păstrăvi prinşi în apă Minisului.
Alături de cheful Marian, a fost şi bucătarul satului – Ion Draia. Acesta găteşte la nunţi, botezuri şi pomeni, pentru sute de persoane. Omul prepară mămăliga tradiţional, de la mestecat şi până la răsturnatul pe fundul de lemn.
Mâncare sănătoasă la almăjeni acasă în țara morilor pe apă . Pe o plită uriaşă se prăjesc feliile de slănină crestată şi în untura lăsată, este prăjită brânza şi cârnaţii de casă. Apoi urmează pregătitul găiganei: se pune ceapă la prăjit, se adaugă urda proaspătă, se sparg ouăle şi totul se amestecă la foc mic.
Între timp, păstrăvul a stat la marinat cu lămâie, sare şi vin. Este prăjit şi el, stropit cu vin şi la final, se pregătesc farfuriile. Totul se serveşte la o masă cu mulţi prieteni şi multă răchie bună.
Ăsta mănâncă almăjenii, dar de un asemenea meniu se pot bucura şi turiştii care ajung la Cascada Bigar. O porţie costa în jur de 25 de lei, dar dintr-o farfurie, cu uşurinţă pot mânca doi oameni fiindcă mâncarea este foarte săţioasa.
Bucătar este Marian Popovici – un ,,freelancer,, în ale gătitului, ajutat de bucătarul satului, Ion Draia. ,Marian Popovici poate fi considerat un maestro al artei culinare. Lucrează pe cont propriu și organizează evenimente ce adună chiar și 1000 de persoane, evenimente de lux, unde calitatea preparatelor primează. Este prezent de foarte multe ori și în comunitățile de români aflate peste granițele țării, pentru a le răsfăța cu măiestria sa de bucătar …profesionist! Marian Popovici este el însuși o poveste de om de succes și care a muncit enorm. Este executive Chef, acum doreşte să obţină şi ultimul grad, acela de Maestru al Artei Culinare. Motto-ul lui este : sănătatea pleacă din farfurie. El creează mâncare sănătoasă, bio, deși este mai greu în prezent. Dar acolo la el acasă, în Valea Almăjului, îi iese de minune fiindcă acolo totul se produce în gospodărie” sune colegii de la Radio Reșița care au realizat un amplu reportaj cu el.
Cel mai recent succes al său, este cucerirea marelui trofeu la Concursul de Artă Culinară din Mongolia, unde și-a adjudecat trei medalii de aur, una de argint și una de bronz.
Mâncare sănătoasă la almăjeni acasă în țara morilor pe apă . Mai departe, sincer – îi compătimim pe spectatori. Ei rămân doar cu privitul, noi ne-am ales cu gustul bucatelor tradiţionale. Sănătoase și încă curate, așa cum le-a lăsat Dumnezeu.