VIDEO Trei feluri de a pune murături asortate la butoi

Dragi prieteni, ne pregătim pentru iarnă, ne pregătim de tăiatul porcului când la mesele îmbelșugate nu se poate fără….murături.
În cele ce urmează, vă voi prezenta o rețetă de pus felurite legume la păstrat și murat astfel încît, la iarnă, să aveți pe ce pune mâna când deschideți cămara. Și ca lucrurile să fie și mai simple, am dat scrisul pe vorbit și vă prezint o rețetă video. Dacă vă place, promit că o să repet încercarea.

Eu am pus de data aceasta într-un butoi de 25 de litri si am folosit mai puține ingrediente, dar dumneavostră puteți diversifica legumele și la un butoi de 50 de l, aveți nevoie de următoarele legume:

10 kg gogonele
5 kg castraveti
3 verze- dacă vă place se pot pune si doua din cele rosii
4 conopide
3 legaturi serioase de marar uscat
1 legătură cimbru
9 radacini de hrean – în funcție de mărie, cam 300 de g
3 teline mari (cu tot cu frunze)
3 kg morcovi
1 kg ardei piperroni
5 capatani de usturoi
3 kg gogosari verzi
1 kg gogosari roșii
2 kg ardei kapia verde
3 sfecle rosii
2 kg de ceapa foarte mica
2 plicuri piper boabe
1 plic seminte mustar
cativa doclecei mici
crengute de visin
o legătură de schinduf (o planta aromata cultivata in zona Olteniei, dar care a cucerit si Banatul)
un plic foi de dafin
sare mare * de sac) fara iod – iodul inmoaie muraturile

[youtube id=” KhEu5VfN0rA”]

Spalam legumele, curățăm de coajă morcovii și țelina, tăiem în felii groase ce este de tăiat, dovleceii se lasă întregi, conopida se desface în buchețele mai mari, varza se taie in felii groase sau in 8- cu grija ca frunzele să rămână prinse de cotor. Ceapa se curăță și se lasă întreagă. Se asează intercalat în butoi cu ramuri de cimbru, mărar și schinduf printre, se pun condimentele și se face saramura. O lingură cu vârf de sare mare la un l de apă de izvor sau de la robinet lăsată de seara până dimineața să iasă clorul din ea. Saramura se toarnă peste murături, punem un teasc, capacul, dar nu etanș, și lăsăm la fermentat. După o săptămână sau două, se mai pot adăuga gogonele sau castraveți fiindcă legumele se mai așează, mai scad când se murează.

Varianta cealaltă este cu saramura clocotită- asta dacă stați la bloc. În plus se adaugă și 1 l de oțet care are rol de consevant. În felul acesta se sterilizează legumele, țin mai bine în condițiile de bloc, dar nu mai au același gust ca și cu cele murate fără oțet.

O altă rețetă, o aveți în materialul video, așa că, aveți de unde alege.

În toate cazurile, cam la o săptămână, trecem la ,,vânturat și aerat” moarea. Adică, băgăm o țeavă sau un furtun până la fundul butoiului și suflăm aer proaspăt, cu oxigen, pentru a ajuta la formarea bacteriilor de fermentare în masa lichidului. În acest fel se formează acidul lactic care are rol de conservant.

Nu uitați și verificați ca în permanență, legumele să fie scufundate în zeamă. Eu am pietre de râu de la Văliug pe care le pun pe scândurele așezate pe legume sau pe varza din butoi.

Spor la treaba.

Aici aveti o reteta video din 2011

Comments

comments

Powered by Facebook Comments